Ranunculus montanus, cunoscut în limba română ca „piciorul-cocoșului de munte” sau „untul-vacii de munte”, este o specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae.
Este răspândită în regiunile montane ale Europei, inclusiv în Munții Carpați, unde crește pe pajiști alpine, stâncării și poieni însorite, la altitudini de peste 1.500 de metri. În România, îl putem observa în Munții Bucegi, Retezat, Rodnei sau Apuseni, înflorind spectaculos în lunile mai-iulie, imediat după topirea zăpezilor.
- Descriere botanică și particularități
Planta are o înălțime medie de 10-30 cm și se remarcă prin florile sale galbene-aurii, cu petale lucioase, care par acoperite cu un strat fin de ceară. Frunzele sunt de culoare verde intens, profund lobate, iar tulpina este subțire, dar rezistentă la vânt și frig. Ranunculus montanus este adaptat la condițiile aspre din zonele alpine, suportând temperaturi scăzute și soluri sărace în nutrienți.
- Proprietăți și compoziție chimică
Deși atractivă din punct de vedere vizual, planta este toxică în stare proaspătă, conținând protoanemonină, o substanță cu efect iritant asupra pielii și mucoaselor. Prin uscare, această substanță se transformă în anemonină, mai puțin toxică.
Din acest motiv, în fitoterapie, planta se folosește doar în forme procesate sau în cantități foarte mici, respectând cu strictețe indicațiile specialiștilor. Substanțele bioactive din Ranunculus montanus includ:
- glicozide
- flavonoide cu potențial antioxidant
- alcaloizi în cantități reduse
- compuși volatili cu efect antiseptic
Utilizări tradiționale în medicina populară
În trecut, în comunitățile montane, planta era folosită cu mare prudență, sub formă de cataplasme externe, pentru calmarea durerilor reumatice sau a inflamațiilor articulare. Frunzele zdrobite erau aplicate local, însă doar pentru perioade scurte, pentru a evita iritațiile.
Totodată, decocturile foarte diluate erau utilizate pentru spălături în caz de răni superficiale, beneficiind de proprietățile antiseptice. În medicina modernă, datorită toxicității sale, Ranunculus montanus nu este recomandat pentru uz intern, fiind mai degrabă o plantă de studiu pentru potențialul său farmacologic.
- Precauții în utilizare
Manipularea plantei proaspete poate provoca iritații cutanate, vezicule și mâncărimi. Este recomandat să se folosească mănuși în timpul recoltării, iar ingerarea accidentală poate duce la greață, vărsături și probleme digestive severe.
- Rol ecologic și importanță pentru biodiversitate
Ranunculus montanus joacă un rol important în ecosistemele alpine, fiind o sursă de nectar pentru albine, bondari și alte insecte polenizatoare. Apariția florilor sale galbene după topirea zăpezii oferă hrană esențială pentru aceste specii, contribuind la menținerea echilibrului natural în zonele de munte.
- Cum se cultivă în grădini alpine
Pentru pasionații de plante rare, Ranunculus montanus poate fi cultivat în grădini de rocă sau spații special amenajate, cu sol bine drenat și expunere la soare.
Este important ca planta să aibă parte de un mediu răcoros și umed, asemănător celui din habitatul său natural. Deoarece este o specie protejată în unele regiuni, materialul săditor trebuie achiziționat din surse autorizate, nu colectat din natură.
Această floare de munte îmbină frumusețea cu fragilitatea și ne amintește de echilibrul delicat al naturii alpine. Deși nu este o plantă cu utilizări medicinale largi din cauza toxicității sale, ea rămâne un simbol al rezistenței și adaptării în condiții extreme.
Protejarea habitatului său natural și recoltarea responsabilă sunt esențiale pentru ca generațiile viitoare să se bucure de spectacolul colorat pe care Ranunculus montanus îl oferă în fiecare primăvară pe crestele Carpaților.
