Fiind vorba de limbaj de specialitate, omul de rand, cel mai probabil, nu are de unde sa stie in ce consta majoritatea denumirilor utilizate in domeniul medicinei. Asta, daca nu ajunge sa ia contact cu ele.
Un exemplu, in acest caz, este dat de nebulizatoare. Pentru oamenii care nu se confrunta cu probleme respiratorii, termenul poate reprezenta ceva nemaiintalnit pana acum. In schimb, pentru cealalta categorie, reprezinta un aspect intalnit la ordinea zilei.
Ce sunt nebulizatoarele si la ce se folosesc?
In termeni generali, este vorba despre un aparat utilizat in tratarea problemelor aparatului respirator. Avand proprietatea de a produce aerosoli, este utilizat de pacient pentru a-si putea administra medicamentele prescrise de catre cadrul medical. Astfel de aparate sunt puse la dispozitie in magazinul online TesaMedical.ro, unde se pot gasi atat nebulizatoare, cat si multe alte produse necesare desfasurarii impecabile a unui act medical.
Cu ajutorul acestui instrument, pot fi tratate si tinute sub control situatii medicale precum:
-
astm;
-
alergii;
-
bronsiolite;
-
pneumonii.
Principiul de functionare este unul destul de simplu. Initial, medicamentul, aflat in forma lichida, se introduce intr-un recipient special. In urma unui proces de transformare, acesta va trece de la stare lichida la stare de vapori. Acesti aburi vor trebui sa fie inhalati de catre pacient. Aceasta actiune se poate realiza, de exemplu, prin intermediul unui inhalator oral. Prin intermediul unui flux, ce trece prin recipientul mentionat anterior, medicatia va fi transformata in aerosoli, ce vor fi usor absorbiti prin intermediul aerului.
Beneficii concrete care sunt aduse
Chiar daca pare un echipament destinat pentru o gama restransa de pacienti, realitatea este una cu totul alta. Acest aparat isi poate gasi utilitate si in cazul simplelor raceli sezoniere.
Printre beneficiile aduse se numara:
-
se va putea scapa mult mai repede de tuse si nas infundat;
-
perioada de tratament este mult mai scurta, comparativ cu cea a medicamentelor administrate clasic;
-
sunt usor de utilizat
Nebulizatoare | TesaMedical.ro
Echipa Tesa Medical pune la dispozitia pacientilor atat instrumente de acest tip, cat si numeroase alte produse medicale benefice.
In concluzie, aceasta aparatura medicala isi gaseste numeroase intrebuintari in tratarea problemelor respiratorii.